În cartierul Bulevardul București din Ploiești existau câteva rețele de bloc încă din înainte de 2000, iar în toamna lui 2004 rețelele din 5 blocuri au fost unite, formând prima rețea de cartier, de aproximativ 60 calculatoare, care a continuat să se unească și cu rețelele celorlalte blocuri, încât la sfârșitul anului avea peste 120 calculatoare. Era o rețea făcută pentru jocuri și trafic de fisiere, în care aveai voie să faci ce vrei că nu existau reguli. Pe lângă conexiunea la rețea, mulți aveau și internet de la furnizori ca UPC, deși câțiva din rețea aveau routere pentru a da internet prin rețea la cine voia.
Rețeaua era făcută haotic, cabluri UTP puse pe exteriorul blocului care se întrerupeau la ploaie, comunicarea se făcea prin BorgChat, un program ineficient pentru rețele mari, neavând server, fiecare utilizator BorgChat trimitea pachete de informații tuturor de pe rețea, creând lag. Oricine se putea conecta la rețea legându-se la un vecin care avea switch și fura IP-urile celor care plăteau să aibă internet.
În decembrie 2004 a fost instalat un server pentru distribuirea internetului, forum pentru discuții, hub de DC++ pentru chat și schimb de fișiere, și server dedicat de Counter-Strike.
În luna mai 2005 rețeaua de cartier făcută prin prietenie a devenit firmă legală de furnizare internet, numită RakNet (deși noi o numeam RakJeg datorită calității internetului). Cine nu avea abonament la internet era dat afară din rețea, și cablurile UTP atârnate la întâmplare pe exteriorul blocului au fost înlocuite cu fibră optică pe casa scării. Iar în 2008 a fost preluată de RDS.
Vedeți și Teoalida și calculatoarele și Românii și huburile DC++!
Teoalida și rețeaua
Tatăl meu vorbea despre o eventuală conectare la rețea cu alții din bloc încă din 2001, eu deja îmi imaginam ziua când voi juca Age of Empires și alte jocuri cu alții din rețea, și chiar făcusem propriile hărți de Age of Empires pentru multiplayer. Dar în familia mea de idioți erau numai vorbe aiurea și promisiuni neonorate decât după câțiva ani… ulterior mi-am dat seama că chiar dacă eram conectat, nu aveam multe de făcut într-o rețea mică de bloc.
Pe 17 octombrie 2004 a venit tata cu 2 oameni și au tras cablu de la vecinul de la 3 (noi stăteam la 6), asta fără să mă anunțe din înainte și fără să îi cer eu nimic. A fost o surpriză totală pentru mine.
Se spunea că mi-a făcut conexiune la rețea pentru JOCURI, nu schimb de fișiere, nu chat, prieteni sau orice formă de socializare. Idiotul ăsta confundă INTERNETUL (unde vorbesc oameni care nu se întâlnesc niciodată) cu REȚEAUA DE CARTIER (unde oamenii își fac prieteni în cartier cu care vorbesc pe chat dar se și vizitează în realitate, ies împreună la o bere acasă sau la terase). Inițial mi-a zis să intru pe chat cu un nume FALS, și să nu scriu nimic nimănui, să stau măcar 1 săptămână să urmăresc ce se vorbește pe aici să vedem ce fel de oameni sunt pe rețea, iar ulterior să intru în vorbă cu el FĂRĂ a da date personale gen numele meu și adresa unde stau. Eu i-am zis că nu vom putea ascunde detaliile astea pe vecie, într-o zi lumea le vor afla.
Dar eu am intrat din prima zi pe chat cu nick numele Teoalida, pentru că așa l-a ales BorgChat automat (era numele calculatorului), și deja a doua zi am început să le scriu celor care deschideau discuția cu mine, după câteva zile am început și eu să deschid discuții cu alții.
Era prima dată când comunicam live în SCRIS cu alte persoane, o senzație foarte ciudată, ca și cum îmi răspunde calculatorul. La vremea respectivă comunicarea mea era limitată la gură, vorbit față în față cu persoanele cu care îmi permiteau părinții să mă întâlnesc (nu îmi dădeau voie să folosesc telefonul) + chat cu bot-ii din Quake 3), plus restricțiile impuse de familie (fusesem educat să NU deschid gura decât când sunt întrebat e, sau când voiam să zic ceva făceam un sunet ca ei să îmi răspundă și astfel să am permisiunea să vorbesc. Dar m-am obișnuit repede cu noul stil de comunicare „chat” în cam 2 săptămâni, dar tata a continuat să evite chat-urile mulți ani, continuă să folosească metodele tradiționale de comunicare (față în față, telefon, și e-mail).
Prima persoană cu care am purtat o discuție și m-am „împrietenit” a fost SGi, un expert în calculatoare care ulterior am aflat că ar fi și administratorul rețelei. Tata s-a făcut că nu știe nimic despre rețea, nici măcar a cui este, de abia după 1 lună am aflat de la useri că patronul nu este SGi ci RaKe (Cătălin Tudorache), care locuia chiar la noi pe scară, un etaj mai sus, deci tata era clar un mincinos de n-a vrut să-mi spună cine e RaKe.
Ceilalți din rețea mi-au zis că trebuie să dau și eu share la ceva fișiere din calculatorul meu dacă tot descarc fișiere din share-ul meu, I-am zis asta tatălui iar el urla la mine că cum pot să îl las pe pe alții să vadă ce în calculator? I-am zis că share-ul poate însemna folderul cu muzică, nu tot calculatorul, nu informații personale. La insistențele celor din rețea, tata mi-a dat voie după o lună să dau share la folderul cu kit-uri jocuri și muzică, adică 5 GB, am pus ce mai aveam pe CD-uri pe calculator și s-au făcut 10 GB share-uiti din toți 30 GB ocupați de pe hard diskul de 80 GB.
Între timp rețeaua a primit server și a fost creat un hub de DC++ pentru a facilita schimbul de fișiere care era greoi cu share-ul din Windows, iar eu download-ând puțin câte puțin de la alții din rețea, colecționasem 20 GB în februarie 2005.
„Share-ul” meu era de calitate, nu mă grăbeam să dau share la toate prostiile și să umplu tot hard diskul cu orice găseam, doar pentru a avea cât mai mult share pe DC++. Nici la folderul unde intrau download-urile de pe DC++ nu dadusem share ci doar după ce verificam că programele download-ate sunt funcționale, le mutam în folderul shared.
Ajunsesem principala sursă de programe piratate pentru toată rețeaua RakNet. Spre deosebire de alții care dau share la prostii de care nimeni n-are nevoie, de exemplu bagă la share foldere ca Windows, Program Files, Documents & Settings DC++ temp downloads, iar din inconștientă pun pe desktop fisiere gen Parole.txt și dând share la întreg discul C nu-și dau seama că fișierele de pe desktop vor putea fi download-ate din C:Documents and Settings%USERNAME%Desktop, de asemenea intrând în C:Documents and Settings%USERNAME%Local SettingsTemporary Internet Files puteam vedea pe ce site-uri au intrat, descoperind pasionații de pornografie.
După ce am dat share, am început să mă și joc în rețea, primul joc multiplayer a fost Quake 3 cu SGi, cel mai jucat joc multiplayer era atunci Counter-Strike 1.6 dar eu nu îl jucasem niciodată, deși l-am descărcat de pe rețea n-am știut cum se joaca. În schimb Quake 3 jucam constant de 4 ani. Alte jocuri (fără împuscături) nu prea se jucau pe aici.
Deși familia mea e în permanent scandal, suntem totuși o familie… nu avem secrete unii de alții, iar calculatorul nu era al meu ci al familiei. Tata de asemenea folosea rețeaua pentru a download-a fișiere de la alții și mai citea log-urile de chat (pentru a cunoaște ce fel de oameni (sau idioți) sunt pe lumea asta, și pentru că eu nu ascundeam nimic), tata fiind surprins cât de în urmă eram față de restul lumii, totuși a renunțat la citit chat-uri că erau prea multe conversații pentru timpul disponibil.
La rândul meu, deschideam și eu discuția cu noi persoane conectate reecent la rețea, am mai întâlnit persoane băgate într-o rețea necunoscută (ca mine) dar m-a surprins că mulți părinți au băgat conexiune la rețea doar pentru copiii lor fără ca părinții să știe să folosească calculatorul, astfel neștiind ce prostii vor face copii și consecințele periculoase (acces la materiale pornografice și apoi să înceapă viața sexuală prea devreme, viol, sarcini nedorite, etc).
Teoalida și internetul
Noi ca familie am accesat internetul prima dată în 2002 prin dial-up EasyNet, apoi peste câteva luni am intrat iar, apoi din ce în ce mai des, adică lunar. Mama și tata se conectau la internet DOAR când avea nevoie de un anumit lucru. Cineva spunea adresa unui site, inrau acolo, salva ce trebuie, apoi închidea conexiunea dial-up. Eu nici nu știam că există motoare de căutare, tata avea conexiune la internet la servici dar nu știu dacâ și când a aflat de Google, că mie nu mi-a zis nimic. Pe lângă internet prin dial-up, mai aveam și un serviciu de email din 1999, pentru care plăteam 3$ pe lună la Asesoft.
De fapt este posibil ca motivul conectării la rețeaua de cartier și ulterior internet prin rețea este că serviciul de dial-up EasyNet nu mai mergea iar Asesoft a închis serviciile de email (din cauză că apăruse webmail-uri gratuite gen Yahoo Email
În Februarie 2005 am făcut abonament la internet prin rețeaua de cartier proaspăt devenită RakNet. Deși eram conectați la internet permanent și trafic nelimitat, continuam să folosim internetul în stilul EasyNet, cerând adresa site-ului și scriind-o în Internet Explorer. În Aprilie 2005 un vecin de bloc a venit la noi și a intrat pe Google, atât eu cât și tata eram uimiți că poți găsi site-uri cu el.
Totuși mi-a mai luat câteva luni să scap de obiceiul părinților de a cere / întreba unde găsesc ceva, și a căuta singur pe Google. Din 2006 dădeam căutări pe Google în prostie la toate tâmpeniile, navigam aiurea pe multe site-uri fără să am nevoie de ceva anume, așa am aflat o groază de chestii interesante. În schimb tata continuă obiceiul de a intra numai când are nevoie, cerând adresa unde să intre, fără a folosi Google (poate și din cauză că are servici, e ocupat, nu are timp să intre unde nu are nevoie).
Deși hubul DC++ avea funcție de căutare, mulți cereau pe chatul cine are jocul X, filmul Y, etc. Lumea spera ca cineva din rețeaua locală să aibă filmul pe HDD sau pe CD-ROM și să îl bage la share ca el să îl poată lua cu viteză de rețea, conexiunea la internet (în afara rețelei) fiind la vremea respectivă de 64 KB/s din câte îmi amintesc. Dar ceeea ce era PENIBIL era faptul că unii întrebau pe chat cine are X fără a folosi funcția de căutare întâi, o foloseau alții și le răspundeau „vezi că are Teoalida” iar ei îmi dădeau mie mesaj privat să mă întrebe dacă am / unde am, adeseori când nu eram la calculator sau eram într-un joc așa că nu puteam răspunde iar ei cereau să I se spună altcineva care are că eu sunt AFK, deși puteau foarte simplu să download-eze de la mine fără a mai „cere”.
Cearta pentru switch (noiembrie 2004)
Conexiunea la rețea pe 17 Octombrie 2004 era făcută printr-un cablu UTP care intra pe geamul de la dormitor care avea lungime la limită să ajungă la calculatorul pus lângă geam. În noiembrie am cumpărat birou (făcut la comandă conform proiectului meu) iar din cauza asta cablul nu mai ajungea la calculator. Întâmplator tata avea în debara un switch de 10 mbps și l-a pus pe birou apoi un alt cablu mergea de la switch până la calculatorul pus în spațiul dedicat din birou, ca apoi să mai punem încă un cablu pe exteriorul blocului între dormitor și sufragerie unde intra în laptopul pe care lucra tata.
Toată rețeaua era construită cu switch-uri de 100mbps și evident că switch-ul nostru de 10 mbps reducea semnificativ viteza de download a mea și a tatălui meu, dar noi nu download-am multe de pe internet, cel mai enervant era pentru cei care voiau să copieze de la mine, mă înjura lumea și ruga să scot limitarea de viteză de la DC++, dar limitarea era de la acel switch.
Lumea mă ruga să cumpăr un switch de 100 mbps, dar eram un copil fără bani și fără dreptul de a decide ce să cumpăr. M-am rugat de tata 3 luni să cumpere un switch dar el refuza că mergea și cel de 10 mbps. Din cauza idiotului ăsta care nu avea 150 mii lei să cumpere un switch, imaginea mea pe rețea a avut de suferit. Apoi rugam pe alții să dea telefon tatălui meu să îl convingă să cumpere switch, dar mulți copii refuzau să vorbească cu cineva în vârstă.w In iunie 2005 idiotul tata a venit cu o soluție temporară, a schimbat cablul către etajul 3 cu unul mai lung care să ajungă în calculator, eliminând switchul exceptând când era nevoie să conecteze și laptopul tatălui. 3 zile mai târziu a venit RaKe în vizită la noi și văzând switchul de 10 mbps ne-a făcut el cadou un switch de 100 mbps. Nu a fost nevoie de el mult timp, că începând cu iunie rețeaua a intrat în modernizare, schimbând cablurile UTP cu fibră optică (am aflat ulterior că fibra era doar până la fiecare bloc, continuând cu UTP pe casa scării).
Emzy enervează pe toți (februarie-mai 2005)
Exact cum mă asteptam, într-o zi lumea de pe rețea va afla adevărul cine sunt eu (probabil un vecin care mă știa a zis unui prieten iar acela mai departe lui Emzy, obsedatul de glume proaste, care a zis pe chatul DC++ numele și adresa noastră exactă. Nimic grav pentru mine dar tata s-a umplut de nervi când a văzut log-urile si a dat startul la noi scandaluri în familie (de parcă nu era deja destul scandal).
Din martie, diverse persoane au vnit la ușa noastră, I-am auzit prin ușă vorbind „ești sigur că aici stă?„), habar n-aveam dacă voiau să mă cunoască sau aveau intenții rele, eu eram rugat să NU deschid ușa nimănui, odată părinții au deschis ușa și respectivul a luat- la fugă. Părinții mei erau enervați la culme pe rețea și pe Emzy, deconectarea de la rețea nu mai era o soluție că deja ne stia lumea, a intrat tata pe chat cu Emzy să îl roage să înceteze dar degeaba, m-a rugat să caut poze cu idiotul care se intitulează Emzy și a zis că îl bate dacă îl prinde.
Voiam să dau poze cu mine pe rețea ca să previn idioții să se distreze pe seama mea (aprilie 2005)
Deși stăm în acest cartier din 1995, ducem o viată izolată și părinții evită interacțiunea cu alți oameni din cartier, singurii care ne cunosc sunt cei de pe scara noastră cu care ne salutăm și cam atât.
Am auzit de la alții că un idiot, la fel ca mine necunoscut în cartier, a profitat de situație și a ieșit în stradă să înjure și să bată la ușile altora să se dea drept Teoalida. Unii din rețea m-au întrebat pe DC++ de ce fac tâmpenii de-astea, le-am zis că nu am fost eu iar ei mi-au cerut poze cu mine ca să mă creadă, dar eu nu aveam nici o poză cu mine în format digital și nici scanner ca să pot copia pozele făcute cu camera foto pe calculator și să arăt pe rețea cine sunt eu, plus că părinții nu erau de acord să-mi arăt pozele pe rețea. Totuși în mai 2005, când tata a cumpărat o cameră foto/video digitală, am primit și permisiunea de a da poze cu mine pe rețea, asta a pus capăt distracției acestor idioți.
Alti idioți ne fac probleme (2005-2006)
Niște idioți făceau trafic de informații despre mine fără să știu eu… dar până la urmă am aflat, erau bârfe ireale create de idioții care vor să facă rău altora fără motiv, s-a ajuns și la bârfe despre tatal meu și probabil cineva i-a distribuit poza (cred). Pentru că într-o zi mi-a zis un idiot „L-am văzut acum 5 minute pe tatăl tău la magazin„, l-am întrebat pe tata unde a fost la ora aia și apoi I-am arătat log-urile, incredibil!
Apoi cică s-au luat niste idioți de el pe stradă și acuzat de tâmpenii, nu au zis nimic de mine dar suntem siguri că erau idioți de pe rețea pentru că altcineva nu ar avea motiv să se ia de noi. Idioții din rețea ar fi aflat nu știu cum că ăla este tatăl prietenului sau dușmanului lor de rețea adică Teoalida, și la cât de idioți sunt au crezut că pot rezolva cu el problemele cu mine, ori și-au dat seama ce fel de oameni suntem și voiau să îl injure pe „marele idiot, comunist, retardat, etc…”.
Tata știe că n-a dat niciodată poze de familie la vecini (doar le-a arătat), iar prieteni nu avem în cartier, așa că nu-și explică cum ar putea ajunge poze pe rețea… Doar să-i fi făcut cineva vreo poză pe stradă, și d-aia să îl recunoască, dar până să îl cunoască cum știi cui să îi faci poză dacă nu-l recunosți, rămâne o singură posibilitate: VOCEA… de atunci mi-a interzis să mai dau pe rețea filme cu mine care conțin vocea mea sau a lor, în momentul ăla aveam la share 4 filme „de vacanță” lângă restul pozelor de la „joaca cu pietre” (când construiam baraje pe gârlă). Așa că au rămas la share doar pozele iar urmatoarele filme le-am făcut fără a vorbi.
Cearta legată de abonamentul la internet (mai 2006)
Sunt confuz, nu mai înteleg ce abonament am… FLO mi-a zis că am 5$, dar eu insist cu 10$, pentru că n-am viteza rețelei limitata la 10mbps asa cum scrie pe site-ul RakNet că ar fi la abonamentul de 5$, daca îl intreb pe tata sigur îmi va zice 10$, și ca să elimin riscul de a fi mințit, l-am spionat prin vara anului trecut și am vazut când a plecat să plătească, a avut la el 300,000 lei (10$), FLO zice să ma uit în contract, care contract? De cand sunt în RakNet NU am văzut nici o foaie de contract. Nu mă las până nu termină FLO cu cei 5$ ai lui, sau până nu recunoaște tata că a schimbat abonamentul la cel de 5$.
Tata a citit conversațiile în care vorbeam cu adminii despre rețea și abonament, și m-a RUGAT să-i contrazic pe „mincinosii” ăia pentru că el știe mai bine cât platește și ce face. Pai să se duca la sediul RakNet și să urle acolo să contrazică pe cine vrea, sunt deja sătul de cât m-am certat cu tata, nu mai am chef de ceartă și cu adminii RakNet. Uitați și voi ce idiot mi-a dat viață să mă mintă și astfel îmi creează mie motive de scandal pe rețea. Abia aștept să moară sau dispară tata din viața mea ca să pot vorbi eu direct cu străini făra astfel de „intermediari” precum tata care MINTE.
Am furat IP-uri din greșeală (iunie 2006)
Am auzit că noile IP-uri se dau la sediul RakNet, luna asta tata a plătit în jurul zilelor 5-10 și daca cumva atunci s-au dat noile IP-uri, tata nu mi-a spus nici un IP nou. Din câte am înțeles de la Mr.Good.Soul, noile IPuri ar fi deja alocate și trebuie doar să ni le setăm, dar asta nu deocamdată (deja alocate = adică ultima cifră rămâne?). Eu imediat ce am aflat DNS-ul mi-am pus IP 89.35.200.136 să vad daca merge și să verific ce mi-a zis unul, chiar mergea, dar ziua următoare mi-am pus înapoi vechiul IP (86.105.12.136) pentru că nu mi-a zis nimeni să le schimb. După 2 săptămâni mi-am pierdut răbdarea și mi-am pus IP-ul 89.35.200.136, nu am creat nici un conflict, și daca se găsea un ADMIN să comenteze că pusesem IP-urile înainte de termen, pregatisem explicatiile. A venit ziua în care s-a renunțat la vechile IPuri, și a fost pusă înapoi restricția pe MAC, internetul nu mai mergea fiindcă IPul pus de mine acum 2 zile nu era Ipul alocat mie, adminul SGi mi-a dat mesaj și I-am zis faza… uite așa m-am dat de gol că furasem IP-ul altuia, mi-a spus el IP-ul care îmi fusese alocat mie de fapt (89.35.202.83) și astfel s-a rezolvat problema, dar uitați și voi cum ajunsesem involunțar HOȚ de IP-uri.
Rețeaua stricată de fulgere (septembrie 2006)
Miercuri, 20 septembrie la ora 17:00 eram pe balcon și am văzut cum fulgerul a lovit blocul meu, oprisem calculatorul așa cum a zis tata, dar nimeni nu mi-a zis că e bine să scot și cablul de rețea, așa că s-a ars placa de rețea. I-am zis asta tatălui și a intrat în panică, cică o placă costă 1 milion lei, așa că o să aducă de la servici una nefolosită, vineri a adus altă placă (veche), a pus-o, a băgat cablul, și ledurile din mufa se aprindeau și se stingeau la fiecare 2-4 secunde, așa că idiotul asta m-a rugat să intru pe DC++ de pe laptop și sa cer pe chat DRIVERE și ajutor… eu am crezut că nu e buna placa, el insista că placa e sigur bună că, cică „a testat-o”, așa că l-am rugat pe tata să dea telefon la SGi ca poate ăla îl convinge, mai târziu am dat restart la calculator, ledul de la placa de rețea clipea la fel și cand nu era pornit Windows, în mod evident NU era problemă software (drivere)… nici asta și nici SGi nu l-au convins pe idiotul tată ca placa de rețea e stricată, ziua urmatoare el s-a dus la sediul RakNet și a chemat un băiat să pornească calculatorul și să verifice IP și driverele, dar nici n-a apucat să pornească calculatorul că a văzut LED-urile care clipeau aiurea, de abia acum a înteles idiotul tatăsă se duca la magazin să cumpere o placă de rețea NOUĂ, astfel problema s-a rezolvaț în „numai” 3 zile.
Din nou fulgerele strică (august 2007)
Notă: m-am mutat de la părinți, locuiesc singur iar bunicii au luat locul tatălui în a face lucrurile pe care mie nu îmi dau voie.
În noaptea 30-31 august, pe la ora 00:00 alt fulger a lovit probabil cablurile de rețea care atârnă între blocuri. Mi-a apărut mesaj „Network cable unplugged” și imediat după asta s-a blocat calculatorul, am oprit priza și am scos cablul de rețea, deși era deja prea târziu, furtuna a început brusc și m-a luat prin surprindere. Credeam că s-a ars iar placa de rețea, am băgat cablul și am pornit priza de test (nu și calculatorul), se aprindeu ledurile, placa de rețea merge, deci am scapat? Când furtuna sa terminat și am vrut să pornesc calculatorul, nu pornea, se aprindeau LED-urile de pe carcasă dar nu apărea nimic pe ecran și nici tastatura nu mergea, am crezut că s-a stricat ceva grav, sursa, placa de bază.
Dimineața următoare (vineri) a venit mamaie la mine, a dat telefon la RakNet, în 15 minute au venit 2 baieți, carcasa era desfăcută deja de mine și I-am pus pe ei să se uite unde e problema, atunci de față cu ei am văzut că LED-urile din placa de rețea erau aprinse și fără să fie cablul băgat, era evident că placa de rețea s-a ars, am scos-o și calculatorul a pornit. Îmi pare rău că I-am deranjat pe băieți doar pentru atâta, ei au zis că nu e nimic că și alții îi cheamă pentru faze și mai tămpite. Am plecat la magazin cu mamaie și am luat o nouă placă de rețea cu 160 mii lei, într-o oră s-a rezolvat problema, față de data trecută când cu „ajutorul” tatălui am stat 3 zile fără rețea și internet.
Mi-au blocat accesul la DC++ (mai 2008)
Eram activ pe RakNet DC++ hub de 3 ani, vorbeam pe chat cu lumea, dădusem poze cu mine și cu proiecte realizate de mine, toată lumea mă știa ca un băiat foarte inteligent. Dar datorită restricțiilor impuse de bunicii mei, nu aveam altă formă de socializare cu prietenii de pe rețea. Doar câteva persoane veniseră la mine acasă.
Au fost și câtiva care m-au recunoscut pe stradă și m-au salutat dar bunicul I-a gonit și m-a acuzat pe mine că nu trebuia să dau poze cu mine pe rețea că d-aia lumea se ia de mine. Idiotul ăsta nu îmi dă voie să socializez cu nimeni. Din acest motiv eram adeseori discriminat.
În ianuarie 2008 mi s-a dat iar acces de operator (level 3) pe RakNet DC++, iar marele idiot Emzy pus pe glume proaste, având admin (level 5) se folosea de o comandă (/say parcă) pentru a scrie mesaje care să pară că au fost scrise de alte persoane, în special de mine, acest lucru a dus la ceartă iar în martie am fost banat câteva zile pe RakNet DC++, bunica a intervenit și s-a dus la sediul RakNet. Ce s-a întâmplat nu știu exact, urmarea e că mi-a fost blocat accesul la DC++ definitiv. Mai multe persoane mi-au zis că bunica mea a făcut scandal monstru la caserie susținând că am diverse „probleme” în contradictoriu cu ceea ce știau ei despre mine că sunt băiat inteligent. Să mă „bage” înapoi pe hub că hubul DC++ al rețelei RakNet e singura mea care de comunicare (de parcă n-ar exista și alte huburi, Yahoo Messenger, etc) o bat pe ea, etc.
Hubul a fost oricum închis 3 luni mai târiu, pe mine nu m-a deranjat lipsa hubului cât m-a deranjat atitudinea bunicii mele, vorbind pe la spate lucruri urâte despre mine care au fost spuse mai departe și mi-au cauzat o serie probleme ani în sir.
Anii care au urmat am fost găsit sau am găsit fostii prieteni de pe RakNet DC++ pe Yahoo Messenger și Facebook, ca să aflu că unii au trăit am în șir cu ideea că eu am handicap fizic sau psihic, un băiat Gavril din blocul 8 spunând că a auzit despre unul Teoalida că a avut nu știu ce injecție când era mic și de atunci a rămas în scaun rulant” și alte aberații, deși eu aveam la share pe DC++ poze cu mine, chiar și videouri în care jucam fotbal. Era într-adevăr un băiat pe rețea care a rămas scaun rulant de la 12 ani, în urma unui „accident de înot” și probabil a fost o confuzie.
Este posibil ca unii oameni de pe DC++ care nu au încercat să ia legătura cu mine până azi, să creadă în continuare că am „probleme”.
Urmările
Mai multe persoane m-au rugat să spun Poliției și Protecția Copilului cum se poartă bunicii mei cu mine, în special faptul că nu îmi dădea voie să ies din casă singur, mă însoțea în permanență pe stradă, și spun despre mine tot felul de lucruri negative mincinoase. Eu de asemena îmi doream să ies din casă singur să pot socializa fără să fiu însoțit de bunicul care gonea orice prieten care mă saluta și asta îmi făcea imagine proastă.
Eu de asemenea I-am rugat să mă ajute să sesizesze autoritățile, dar se pare că unii au sesizat ce au auzit de la alții și nu ce am spus eu. Doamnele de la Protecția Copilului au venit la ușa mea, spunând „aici stă dar nu are cheia să ne deschidă”, le-am deschis, au stat doar 5 minute și au plecat, aparent o căutau pe bunica. Probabil primise o sesizare că eu aș fi încuiat în casă. Am făcut și eu sesizări dar nu am primit nici un răspuns, probabil din cauza reclamațiior aiurea ale altora.
Mi-a fost foarte greu să îmi fac prieteni, mi-era teamă să ies din casă neștiind ce interdicții am și eram nevoit să invit prietenii la mine acasă, majoritatea au refuzat să vină fie de frică că eu sunt în permanență însoțit de bunic / bunică care nu acceptă pe nimeni, fie că eu am „probleme” și nu știu cum vor reacționa, etc.
Într-o zi din 2010 un băiat Dințosu (și el membru al fostului RakNet DC++ hub) a venit la mine acasă, astfel văzând că locuiesc singur, nu am nici o bunică rea în casă și a spus și altora. În căteva luni fusesem vizitat de câteva zeci de persoane, unii membri fostului RakNet DC++ Hub. De fapt inclusiv pe Dințosu l-am rugat să sune la Protecția Copilului dar nici acesta nu a descris corect problemele pe care le am cu bunicii, doamna de la telefon răspunzându-I că au mai primit sesizări și au fost verificate și nu s-au adeverit.
Bunicii au reușit să înșele autoritățile că totul e OK spunând că ei mă îngrijesc, îmi dau de mâncare, îmi plătesc utilitățile, etc. În mod suspect, autoritățile au trecut cu vederea faptul că mi se încalcă dreptul a ieși din casă singur, dreptul la educație, dreptul la a avea propriile venituri, libertatea de a decide, etc.
Ulterior bunicii mei încercau să mă convingă să ies din casă, din nou cu ei, contrar dorinței mele de a ieși din casă SINGUR. Au urmat ani de panică și confuzie în care am încercat să contactez autoritățile să aflu exact motivul pentru care îmi este interzis legal să ies din casă neînsoțit. Între timp conducerea Protecției Copilului s-a schimbat după un scandal de corupție care s-a lăsat cu arestări, iar în urma unei noi sesizări în februarie 2015 (după 6 ani) mi-au răspuns cu niște foi atașate și astfel să aflu că… nu am nici o interdicție legală de a ieși din casă.
Câți au făcut sezizări, ce au sesizat… nu știu nici până azi. Dar uite câte probleme am avut (și încă am), atât eu cât și bunicii, din cauza prostiei bunicii de a spune la sediul RakNet aberații despre mine.
Sunt impresionata de site-ul tau. Am dat de el azi, din intamplare, in timp ce cautam anul constructiei unui bloc. Iti felicit autoeducarea, depasirea limitelor, mai ales in conditiile date de familia ta. Si multumesc pentru harta cu blocurile din bucuresti, este spectaculosa!