2 trenuri pleacă din Ploiești Sud spre București: IR 1572 la 11:41 și IR 1660 la 11:55. Primul vine de la Galați cu întârziere 10 minute, al doilea vine de la Iași cu întârziere 40 minute. Am ajuns la gară la 11:38, atât automatul cât și doamna de la ghișeu au refuzat să îmi dea bilet la IR 1572 pe motiv că mai sunt 3 minute până la ora (teoretică) de plecare deși trenul întârzia, a zis că îmi poate da bilet la IR 1660 dar asta însemna să stau în gară 1 oră. Așa că m-am urcat în tren FĂRĂ BILET iar contrololul mi-a vândut bilet la suprataxă 50% fără rezervare loc, mai exact 26 lei, mai ieftin ca la casa de bilete unde costă 27 lei cu rezervare loc.
Prima dată când am ajuns la gară la 11:40 am întrebat nașu’ dacă mă pot urca în primul tren cu biletul celui de al 2-lea tren că întârzie mult, a zis NU. Acum 20 ani când nu apăruseră operatorii privați care vând bilete în tren „vrei să mergi cu nașul? TFC îți dă ocazia” dacă te prindea în CFR fără bilet luai amendă mare. Nu știam că între timp a băgat și CFR posibilitatea să iei bilet din tren la suprataxă 50%.
Altă zi, în Gara de Nord București atât automatul cât și caseria mi-a zis că la trenul de la ora 21 nu mai sunt locuri, și îmi pot da bilet la IRN 1653 la 22:32. Trenul de la ora 21 (nu mai circulă în prezent) a plecat cu jumătate de locuri goale. Dacă știam că pot lua bilet din tren, mă urcam, nu mai stăteam o oră jumătate în gară.