Viața lui Teoalida… pe scurt

Atenție: dacă ați intrat în contact cu părinții/bunicii mei, sau ați auzit bârfe negative despre „Teoalida” de la derbedeii din Bariera București, vă rog să uitați de ele și să citiți ADEVĂRUL scris mai jos. Dacă doriți informații suplimentare despre mine, întrebați-mă PE MINE, nu pe alții care vorbesc în necunoștiință de cauză.

M-am născut în Ploiești pe 17 februarie 1989 și am copilărit alături de părinți și de bunicii mamei. Tata era inginer proiectant, mama contabilă, bunicul tot inginer proiectant iar bunica farmacistă (de la mama). Bunicii de la tata și restul rudelor nu s-au implicat. Nu am frați sau surori și nici părinții nu au.

De mic am avut abilități deosebite de comunicare, auto-educare, matematică, desen, etc, după cum se vede în aceste desene și lucrări scrise la 5-8 ani. La 12 ani am fost la un psiholog în București care mi-a estimat IQ-ul la 130-140. Ulterior am aflat că astfel de copii se numesc savanți și au toate șansele să ajungă la facultăți de elită, dar familia mi-a distrus această șansă.

Am învățat că cheia succesului e să fi onest și transparent, să spun mereu adevărul oricât de urât e. Urăsc minciuna iar părinții și bunicii mei mă mințeau mereu, mințind și pe alții, nu spuneau aproape nimănui despre abilitățile de mai sus și proiectele realizate pe calculator, spuneau doar că nu fac X și Y (lucruri pe care tocmai EI îmi interziceau să fac), astfel devenind cel mai mari DUȘMANI.

Acesta este și motivul pentru care folosesc numele Teoalida (unul din zecile nume inventate de mine la 6 ani), ales la 12 ani pentru a mă defini pe mine însumi, fără nici o legătură cu familia și imaginea negativă pe care aceștia mi-au făcut-o pe numele meu real, ca ulterior să-mi adopt legal numele Teoalida.

După spuselor prietenilor care mă știu de mic și a străinilor nou-cunoscuți prin intermediul site-ului sau Facebook-ului, părinții și bunicii mi-au făcut viața GREA prin restricțiile impuse, amenințâdu-mă pentru a îmi crea frică de a mă dezvolta normal, fie intenționat fie din inconstiență asupra consecințelor.

Aveam calculator de la 6 ani iar la 16 ani mi-au băgat și conexiune la internet cu rugămintea de a NU publica nimic pe internet. Calculatorul și internetul erau singurul loc unde puteam face ce vreau fără frica de a fi pedepsit.

Mi-am creat în secret aceste site-uri (teoalida.com în 2009 și teoalida.ro în 2016) pentru a îmi face publice abilitățile, obține prieteni noi, și a îmi pune în practică ideile de afaceri, în speranța că până descoperă ei, voi câștiga bani și vor realiza că nu am făcut rău.

Viața mea a evoluat mulțumită cererilor de proiecte și ideilor celor care îmi vizitau site-ul, fiind în engleză m-a făcut celebru internațional și (după 10 ani) veniturile mele au ajuns de 10 ori mai mari ca salariul părinților.

Gândți-mă că dacă idioții care mi-au dat viață mi-ar fi susținut ideile de afaceri în loc să îmi restricționeze viața, puteam ajunge milionar înainte de majorat și viața mea evolua în altă direcție.

Unii prieteni de famiie au descoperit întâmplător site-ul, rămânând surprinși cât de talentat am fost din copilărie, în contradictoriu cu felul în care mă prezentau părinții.

Hobby-urile din copilărie

Contrar bârfelor din Bariera București care susțin că eu am stat toată copilăria în casă și nu am fost deloc la școală, eu de fapt ieșeam adeseori afară, dar întotdeauna eram însoțit fie de părinți fie de bunici, care mă protejau de „oamenii răi” interzicându-mi orice interacțiune cu persoane necunoscute în prealabil de aceștia. Nu puteam ieși singur în fața blocului dar m-am plimbat (cu familia) prin diverse orașe, București, Brașov, etc, mergeam adesoeri la picnic la Câmpina, la Fântana cu Cireși, la circ și la alte spectacole. Mergeam în fiecare an la mare sau la munte, până la Vârful Omu.

Am fost la grădiniță unde mi-a plăcut că mă jucam cu alți copii. Am început școala în 1996, mă ducea mama și mă lua bunica, eram nemulțumit de programa școlară. Nu mai erau jucării ci doar manuale plictisitoare pe care le puteam învăța într-o lună ceea ce în mod normal se învață într-un an. Știam înmulțirea și împărțirea, aveam cunostințe de desen tehnic, și în Clasa I ne învâta adunarea și scădera, și ne dădea o groază de teme pentru acasă cărora nu le vedeam rostul. Din cauza unor incidente cu colegii violenți, familia m-a rugat să nu mai vorbesc nimeni în afară de profesoară. Ascultântu-mi părinții nu am mai avut nici o bucurie la școală. Altă problemă erau colegii care veneau la școală bolnavi, îmbolnăvind toată clasa deși profesoara ne ruga să stăm acasă până ne facem sănătoși. Mă îmbolnăveam așa des, încât am acumulat zeci de absențe în clasa I. Totuși am fost premiant și am intrat în clasa II, certurile și bătăile dacă nu îmi făceam temele m-au făcut să mă tem de școală, familia era de asemenea îngrijorată să mă mai ducă la școală, că nu mă putea supraveghea și proteja de „copiii răi”. Citiți mai multe pe pagina Teoalida și școala. Lipsa școlii nu înseamnă că sunt needucat pentru că mi-am continuat studiile acasă. De când am internet am aflat care e rostul școlii în viață și regret că n-am mai mers.

Cele mai frumoase momente din copilăria mea erau atunci când mă jucam cu alți copii, dar rareori aveam această șansă. Prietenii de familie, majoritatea colegi de facultate ai părinților, la rândul lor fiind părinți cu copii, aproximativ 40 persoane în total, erau împrăștiați prin Ploiești și alte orașe iar vizitele erau maxim odată pe săptămână, când părinții mei și părinții lor erau liberi. Astfel părinții mei aveau control asupra persoanelor cu care intram în contact, creăndu-mi un anturaj numai de oameni civilizați, iar „oamenii răi” care fumează, sunt violenți, înjură, vorbesc într-una de sex, etc, nu erau lăsați să se apropie de mine.

Mi-am pierdut încrederea în părinți din cauza nenumăratelor minciuni și promisiuni neonorate care m-au făcut să astept ani în șir aiurea. Îmi plăcea să învăț lucruri noi, altele decât cele predate la școală care le știam oricum. Părinții mi-au cumpărat cărți, reviste și foarte multe jucării, alese de ei, dar niciodată nu mi-au cumpărat un lucru cerut de mine. Ei nu întelegeau că eu sunt o persoană sociabilă și nu mă pot juca singur cu jucăriile, cum întâlnirile cu alți copii erau rare, viața mea socială se limita la părinți și bunici, vorbeam cu ei aproape tot timpul și îi băteam la cap să se joace cu mine, ceea ce era deranjant pentru ei care aveau alte treburi.

Ce altceva puteam face decât să stau la calculator și să îmi dezvolt diverse hobby-uri? Aceste hobby-uri s-au dovedit utile în a deveni un om de afaceri, dar au trecut ani până am ajuns să depășesc veniturile părinților, din cauza că nimeni nu m-a ajutat, ba din contră, părinții cu restricțiile lor mi-au făcut viața mai grea.

Tata a cumpărat un calculator în primăvara lui 1995, inițial pentru a lucra acasă în AutoCAD. Fiindcă la vremea respectivă mergeam la grădiniță aflată lângă blocul bunicilor, stâteam 5 zile pe săptămână la bunici, pot spune că am început să folosesc calculatorul în mod regulat în toamna lui 1996 când am intrat în clasa I.

În toamna 1996 l-am întrebat pe tata dacă lucrările mele în creion pot fi făcute pe calculator, el a fost de acord și „lucram împreună”, eu dictându-i ce să scrie și deseneze. La scurt timp tata mi-a permis să folosesc calculatorul singur.

Spre deosebire de alte familii unde părinții cumpără calculatoare special pentru copii, care le folosesc pentru gaming, ascultat manele și vizionat filme porno, în familia mea tata era șeful pe calculator iar eu mi-am dezvoltat hobby-uri creative (probabil și accesul limitat la informație m-a încurajat să fac singur lucruri pe care alții le-ar fi download-at gata-făcute de pe internet). Aveam o pasiune pentru a colecționa lucruri și talent de a scrie documente în Word și Excel, plus desene in Paint și AutoCAD, lucrări făcute pentru a îmi umple timpul și nu pentru a le comercializa. Părinții nu și-au dat seama că pot câștiga bani din ele iar eu nu știam că există clienți dispuse să plătească pentru lucrările mele (dar părinții nu ar fi lăsat nici un ban în buzunarul meu).

• În 1996, primul an în care am folosit calculatorul, desenam în Paint și m-am decis ca atunci când voi fi mare, să mă angajez ca desenator în Paint (funny!).
• În 1998 am făcut primul desen în AutoCAD, furându-i meseria tatălui privindu-l când lucra el. Bunicul îmi aducea acasă desene tehnice pentru a desena pe spatele lor, asta mi-a crescut interesul pentru inginerie și speram că într-o zi voi avea un loc de muncă în domeniul Computer Aided Design.
• Din 1998 am scris diverse documente despre Geografia României în Word și Excel, bazate pe atlasele geografice pe care le aveam acasă, intentionând la un moment dat să scriu propriul atlas geografic al tuturor țărilor. După conectarea la internet din 2005, descoperind Wikipedia care oferă date similare și actualizate, am abandonat lucrările mele de geografie.
• Din 1999 am prins o pasiune pentru mașini. Colecționam date tehnice din revistele auto în Word și Excel și le analizam: Enciclopedie de masini. Am desenat și masini 3D în AutoCAD. În 2012 am avut surpriza să văd că pot face o afacere din furnizare de date, dar asta doar după multă muncă de a converti tabelele cu date tehnice făcute din pasiune într-un produs util firmelor de piese auto, asigurări, programatori, webdesigneri, etc.
• Din 2001 desenez case și blocuri în AutoCAD (nu a desena planul propriului apartament, ci concepeam propriile modele de blocuri, chiar dacă desenele propriu-zise erau cam simple, doar axa pereților și usi, modelele 3D erau și ele simple). Mi-am pierdut interesul pentru arhitectură în 2003 din lipsă de material educativ (părinții nu îmi cumpărau reviste de arhitectură cum îmi cumpărau reviste auto), dar am revenit în 2008, studiam arhitectura din diverse țări și am desenat Orașul Virtual cu zeci de modele de case și blocuri, planuri și modele 3D, care au impresionat lumea și am ajuns contactat pentru servicii de proiectare arhitectură.
• Din 2003 am o pasiune pentru explorator urban și imobiliare. Îmi place sa mă plimb prin oraș, iar văzând că nu există hărți digitale cu blocuri, am desenat propriile hărți ale Ploieștiului în 2005, plus tabel Excel analizând numărul de blocuri și apartamente din Ploiești și alte orase. Pasiunea a evoluat în 2008 la a explora alte țări pe Google Street View, am scris articole despre diverse țări (în special Singapore), am studiat arhitectura pentru a mă inspira la a desena propriul oraș virtual în AutoCAD.
• Îmi place muzica iar din 2005 am făcut în Excel o bază de date a muzicii, dând rating la melodii și făcând topul artiștilor și albumelor folosind formule matematice.
• Din 1998 până în 2002 urmăream meciurile de fotbal și scriam în Word și Excel tabele și statistici despre meciuri. În 2002 părinții au dat la gunoi colecția mea de ziare și reviste despre fotbal, iar asta a pus capăt hobby-ului pentru fotbal. Chiar dacă asta nu s-ar fi întâmplat, as fi renunțat singur în 2005 datorită informațiilor existente pe internet.
• Din 1995 am început să țin un fel de jurnal, scriind pe caiete întâmplări reale din viața mea, iar din 2000 am început să scriu pe calculator întâmplări reale din viața mea, dar diferit de ceea ce unii azi numesc „blogging”. În 2002 am început să scriu și un jurnal al viselor.
• În paralel cu jurnalul de evenimente reale, scriam și serii ficționale, precum „Bilo îm Baie” cu zeci de personaje cu nume ciudate (1995-2001) la care am adăugat dialoguri umoristice inspirate din prostiile făcute de colegii de școală (1997-1999), „Puii mei” (1995-2001), „Robotul și Calculatorul”, 12 pagini de povestiri umoristice vorbite la persoana a 3-a (2000), „2 proști”, ~30 pagini de povestiri umoristice sub formă de dialoguri (2001-2003).

De ce făceam toate lucrurile de mai sus? Unii prieteni zic că am prea mult timp liber, sau că îmi risipesc viața în proiecte inutile în loc să prestez servicii pentru bani. Aveau dreptate, din păcate.

Când prietenii de familie veneau în vizită, le aratam ce lucrez eu, aceștia mă lăudau adeseori așa că continuam să fac același lucruri (există ipoteza că familia a ordonat prietenilor să mă laude orice lucruri inutile fac, un fel de sarcasm), în loc să fiu îndemnat să fac ceva util și productiv la bani. Unii prieteni mi-au zis că sunt un copil talentat și lucrările mele ar trebui publicate, să vând o carte, etc. Dar părintii nu m-au ajutat deloc, m-au încurajat să scriu diverse lucruri la calculator, promițându-mi că vom publica o carte, dar a fost sarcasm și nu m-au ajutat deloc. De fapt ei se opuneau în a deveni o persoană publică (probabil părinții voiau să am o ocupație solitară, să nu mai stau pe capul lor, în loc să am o viață socială).

În Octombrie 2004 ne-am conectat la rețeaua de calculatoare din cartier, la vremea respectivă o rețea artizanală făcută între prieteni pentru chat, jocuri și schimb de fișiere, cu cabluri întinse pe exteriorul blocului, unii având și abonament la internet prin rețea iar alții având o conexiune la internet fără legătură cu rețeaua, de exemplu dial-up. Pe la mijlocul anului 2005 rețeaua artizanală a devenit firma RakNet și au fost lăsați conectați doar persoanele care plăteau abonament la internet, 10 dolari pe lună. Noi ne-am abonat la internet în Februarie 2005 de la această rețea.

Conectarea la rețea a fost o surpriză pentru mine. Pentru prima dată puteam comunica pe chat cu străini, nesupravegheat de părinți, face schimb de fișiere și juca jocuri multiplayer. Atunci am realizat ce înseamnă să fi OM NORMAL și cât de prost fusesem educat de părinți, am înțeles rostul banilor, că munca se plătește, și că toți copiii trebuie să meargă la școală, am început să regret că eu nu am mai fost.

În contrast cu prietenii de familie care (erau probabil rugați) să mă laude orice fac, prietenii din online m-au criticat pentru lucrări inutile, și o groază de critici la adresa părinților, comparând familia mea cu regimul lui Ceaușescu, acuzându-mi părinții ca fiiind prea conservativi, ținându-ma în urmă, limitându-mi educația, descurajându-ma să folosesc internetul în scop productiv, etc.

Unii întreabă de ce nu am avut conexiune la internet mai din timp, dacă tot ne-am permis cumpărarea unui calculator în 1995. Există zvonuri că părinții voiau să îmi controleze educația și accesul la informații, și să îmi limiteze comunicarea cu lumea, alte zvonuri că părinții încercau să mă țină departe de lucrurile rele (de exemplu site-urile porno), dar de fapt ei m-au ținut departe de mult mai multe lucruri bune. Părinții cheltuiau mai multi bani pe enciclopedii tipărite și reviste gen Arborele Lumii „pentru a mă ajuta cu informații” comparativ cu prețul unei conexiuni la internet, fără a ține cont de cantitatea incomparabilă de informații de pe internet”. Deși având internet am acces la site-urile porno, nu am intrat niciodată pe ele din plăcere, pentru că nu îmi place porno-ul.

Viața după copilărie

Eram într-un cerc vicios, îmi doream să muncesc pe bani dar nu puteam din cauza părinților, nu puteam fugi de la părinți că nu aveam un loc de muncă.

În 2005 mama săturată de scandalurile lui tata a fugit de acasă, m-a mințit că a fost trimisă de servici în alt oraș pentru 2 săptămâni, dar de fapt a băgat divorț și nu am mai știut nimic de ea vreo 10 ani. Nici eu nu vreau să mă mai întorc vreodată la părinți. în martie 2007 m-am mutat să locuiesc singur, persoana pe care am urât-o toată copilăria, bunica din partea mamei, mi-a purtat de griji, venind la mine regulat pentru a îmi aduce mâncare și a plăti utilitățile.

Divorțul părinților a fost salvarea mea, dar doar pe jumătate, fiindcă bunicii au continuat să îmi pună restricții, de exemplu să nu deschid ușa nimănui și să nu ies din casă fără să îi anunț, dacă voiam să merg undeva, unul din bunici mă însoțea și mă „proteja” gonind orice prieten care încerca să mă salute. În Decembrie 2008 am decis să NU mai ies din casă însoțit de bunici, o formă de PROTEST în speranța că așa îmi vor da voie să ies afară singur. Bunicii nu acceptau să am proprii bani sau propriile produse, singura metodă de a îmi procura ceva era să le cer lor să îmi cumpere, așa aveau control total asupra vieții mele. Nu îmi dădeau voie să am un telefon.

Între 2005 și 2008 îmi petreceam timpul pe hubul DC++ al rețelei RakNet, unde aveam sute de prieteni și eram invidiat de toată lumea ca un guru al calculatoarelor, pentru că aveam cel mai organizat share, adică zeci de progame și jocuri pe care le partajam cu cei din rețea, plus faptul că ajutam gratis pe oricine avea o problemă cu calculatorul. Zilnic câteva persoane îmi solicitau ajutorul. Citiți mai multe: Teoalida în rețeaua RakNet.

Nu eram obișnuit cu libertatea, deși fusesem conectat la internet și aveam teoretic legătura cu oameni din toată lumea, în primii 2 ani am evitat contactul cu oameni din afara rețelei de cartier, fiindcă împărțeam calculatorul cu tata.

De când m-am mutat singur în 2007 am început să folosesc forumurile și mi-am căutat prieteni în toată România, iar în 2009 am început să joc GTA SA-MP pe un server internațional. Primii mei prieteni din străinatate i-am cunoscut în jocuri. Deși învățasem engleza de prin 2000 de la televizor, ascultând vocile și citind subtitrările, de abia în 2010 am devenit fluent în a scrie engleza, mulțumită jocurilor.

Începând cu 2007 am postat pe forumuri că îmi caut de muncă, folosind diverse nume generice pentru ca familia să nu mă descopere. Am primit multe oferte, atât la birou cât și la domiciliu, dar eram nevoit să închei un contract ceea ce contravenea regulilor impuse de părinți de a nu da date personale pe internet, îmi era frică și că vor afla părinții că am proprii bani și mi-l vor lua. M-am putut băga doar în proiecte mici pentru oameni care acceptau să plătească anonimi.

În 2009 bunicii mi-au oferit să îmi deschid un cont bancar pe numele lor în care să plătească cei pentru care lucrez online. Uite cum idioții ăstia vor să aibă control asupra veniturilor mele! Am refuzat oferta deoarece aveam deja un cont PayPal încă din 2007, iar din acest motiv am ținut afacerile mele un secret față de familie.

Și mi-am făcut un site

Uneori luam laptopul lui tata când vizitam prietenii ca să le prezint lucrările mele, sau trimiteam lucrări de-ale mele prin share-ul DC++, prin email și prin Yahoo! Messenger, către prieteni și către cei care îmi ofereau de muncă.

Prietenii din online m-au încurajat să îmi public proiectele pe internet, pentru a fi vizionate oricine cu un link, iar când merg în vizită la prieteni să pot prezenta munca fără a merge cu laptopul meu. Părinții mă amenințau că dacă public ceva pe internet îmi taie conexiunea.

După mutarea de la părinți, în aprilie 2009 am creat site-ul teoalida.webs.com care avea să îmi definească imaginea, atunci numele „Teoalida” a devenit internațional. Speram că până când vor descoperi site-ul, voi câștiga destui bani încât aceștia vor realiza că a publica lucrările mele pe internet nu a fost o idee rea.

Pentru că aveam prieteni care își făceau bloguri pe Blogspot și WordPress pe care scriau întâmplări din viața de zi cu zi (o prostie inutilă după părerea mea), eu voiam să fiu mai profesional, De aceea am ales Webs.com, dar s-a dovedit o alegere proastă, lipsa de elemente SEO limita potențialul de creștere al site-ului.

Site-ul avea inițial 5 pagini în engleză:

• About me.
• Teoalida’s Housing (Orașul Virtual, planuri si modele 3D de blocuri in AutoCAD)
• Teoalida’s Palace (model 3D al Micului Trianon din Florești).
• Teoalida’s Cars (modele 3D de mașini).
• Teoalida in The Sims 2 (modele de case construite în joc).
• In august 2009 site-ul avea 10 pagini în engleză, în 2010 am adăugat alte 3 pagini în română: Harta Ploiești, Geografia României, Micul Trianon (incluzând povestea palatului în română, nu doar modelul 3D).

Fiindcă lucrările mele gen Orașul Virtual sunt imaginare și nu sunt un lucru care să prindă audiență, spre sfârșitul lui 2009 am adăugat 2 articole despre lumea reală: Singapore HDB Floor Plans (o istorie a evoluției blocurilor din Singapore, completată cu circa 50 planuri de apartamente) și Countries & Cities (conținând articole generale despre Singapore, Hong Kong și Coreea de Sud, țări folosite ca inspirație pentru Orașul Virtual, în 2011 redenumită „Housing around the World” iar în 2012 împarțită în 11 pagini separate pentru fiecare țară/regiune). Pagina Singapore HDB Floor Plans genera mai mult de jumătate din trafic și a ajutat site-ul să ajungă la 100 vizitatori pe zi în 2010, numele meu fiind menționat și în presa din Singapore.

Scopul site-ului era să dau linkul la prieteni și celor care îmi făceau oferte de muncă, și pe site-urile de freelancing (unde am licitat vreo 10 proiecte fără a câștiga vreunul așa că am renunțat). Site-ul a rămas aproape abandonat și traficul a scăzut la jumătate. Este posibil să fi fost și penalizat de Google, datorită lipsei de cunoștințe de SEO la vremea respectivă.

See how my website was looking in 2010…

…and in 2012

În 2011 am înregistrat domeniul www.teoalida.com dar nu l-am putut atașa site-ului fără a cumpăra cont premium pe Webs.com. M-am reapucat de adăugat conținut pe site, am trimis „reconsideration request” la Google și asta mi-a crescut traficul. În Ianuarie 2012 am trecut din nou de 100 vizitatori zilnici iar cele 20 pagini și 500 MB de trafic pe lună oferiți de Webs.com nu mai erau suficienți, noroc că Webs oferea 10 credite pe zi clienților săi iar cu creditele am cumpărat „pagini infinite” plus încă 1 GB de trafic, dar în Septembrie am depășit 50 pagini și 200 vizitatori zilnici, aveam destule credite să mai cumpăr trafic, dar era asta soluția cea mai bună? NU, fuck Webs.com!

Când mi-am făcut site-ul în 2009 am scris pe prima pagină (About me) „most of works are made for passion, but I am ready to work for you” iar sub asta, email-ul unde pot fi contactat. Dar potențialii clienți care veneau din Google nu intrau pe prima pagină ci în subpagini și foarte puțini dădeau click pe About me să îmi vadă adresa de contact. În 2012 am adăugat în fiecare pagină mesaje în rosu care informa vizitatorii că ofer servicii, iar email-ul de contact l-am pus în banner să apară pe fiecare pagină. Doar așa, clienții au început să mă caute.

În August 2012 am început un nou site pe domeniul www.teoalida.com, folosind WordPress pe host plătit.

Deși WordPress arată ca un blog, site-ul meu nu e tocmai un blog d-ăla pe care noi articole sunt postate în mod regulat, eu adăugam noi texte și imagini în articolele existente, iar atunci când un articol devenea prea lung îl divizam în mai multe articole. Am ascuns data postării fiindcă nu avea importanță, de fapt eu manipulam data fiecărui post ca prima pagină să afiseze cele mai populare articole despre piața imobiliară din Singapore.

Strategia era să ajung sus în Google și să obțin linkuri și like-uri pe Facebook, apoi să pun pe prima pagină articolele de arhitectură ca să am clienți. Dar arhitectura s-a dovedit greoaie și neprofitabilă așa că am renunțat.

My website in May 2014

Primii mei bani

Conform unora din prietenii online, un părinte corect își duce copilul la școală, îl învață să muncească, să facă treburile părintești, etc. Și îl recompensează (eventual financiar) pentru realizările sale, astfel încât acesta să știe să administreze banii și să ajungă independent de părinți, eventual să ajungă mai presus ca părinții.

Familia mea a fost pe dos. Părinții și bunicii nu mi-au dat niciodată un ban, m-au descurajat să merg la școală, nu îmi dau voie să îmi folosesc numele, să am un loc de muncă legal sau să închei contracte de colaborare, etc. Ei muncesc, ei îmi plătesc întreținerea, ei îmi dau mâncare, ei îmi cumpără tot ceea ce cred ei că am nevoie fără să îmi respecte dorințele când eu le cer să îmi cumpere ceva. Pur și simplu fac tot posibilul ca eu să nu ajung independent.

Îmi doream să câștig proprii bani pentru a cumpăra lucruri pe care ei refuzau să cumpere, și ca să nu mai urle la mine că stau prea mult la calculator și „consum prea mult curent”.

Părinții nu îmi dădeau voie să am bani, și-ar fi dorit să muncesc, dar în numele lor. Nu mă recompensau cu nimic, astfel pierzându-mi interestul de presta munca lor, m-am întors la pasiunile mele de desenat în AutoCAD și compus baze de date auto, pe care le distribuiam gratis pe DC++ și prietenii de familie (este posibil ca din acest motiv părinții să nu fi avut încredere în mine că pot presta o slujbă).

Probabil cea mai utilă lucrare de-a mea a fost hărțile Ploieștiului desenate în 2005, care au ajuns și pe mâna firmelor de taximetrie, curierat, pizza, etc, adică uz comercial, firme care ar fi fost dispuse să dea bani. Cei de la Proiectul România Digitală m-au contactat în 2006 oferindu-mi bani pentru dreptul de autor al hărților, dar nu am știut cum să intru în posesia banilor, pentru a mă întâlni cu clientul trebuia să le spun părinților iar aceștia ar fi luat banii, așa că am zis clientului „le puteți folosi”.

Primii mei bani i-am făcut în 2007, după ce PayPal a fost introdus în România, în Mai 2007 și a permis conturilor „neverificate” (fără card atașat) să trimită bani (inainte puteam doar primi bani, nu și cheltui, așa că nu aveam de ce să încasez bani într-un cont din care nu îi puteam scoate). Am intrat pe forumuri de bani pe net, căutând de muncă. Deși la vremea respectivă activitatea mea principală era desenatul în AutoCAD, acesta era un hobby neproductiv, iar banii pe care i-am câștigat fuseseră din servicii pentru cei care creează site-uri. Nu creeam eu site-uri, webdesignerii mă plăteau să adaug conținut, creez linkuri, băgam în directoare, scriam articole și traduceri, etc (joburi plictisitoare). Am încercat și site-urile de freelancing, unde am pus link la site-ul meu. Am licitat vreo 10 proiecte fără a câștiga nici unul așa că am renunțat. Site-urile Paid-To-Click (BUX) mi-au adus și ele niște bani în 2007-2008 după care nu au mai mers. Pentru că nu aveam card de la bancă, banii încasați în PayPal îi puteam cheltui doar pe internet, dând comenzi pe eBay în 2008.

În 2010 și 2011 veniturile mele erau zero luni în șir. Îmi petreceam timpul desenând din plăcere în AutoCAD și jucând diverse jocuri.

Prima lucrare majoră facută pentru un client (si nu doar hobby) a fost în 2011, când o companie de asigurări a fost impresionată de baza de date cu complexele rezidențiale publice (construite de stat) din Hong Kong, realizată voluntar, m-a întrebat dacă pot extinde baza de date la complexele rezidențiale private. Am făcut greșeala să încep munca fără a stabili prețul, și de abia la jumătatea muncii mi-a venit ideea să cer 200 dolari dar clientul nu a vrut să plătească. Totuși nu mă plâng pentru timpul pierdut, munca în Excel era o placere, făcusem deja din 2009 o bază de date similară cu blocurile din Singapore, tot voluntar fără să mi-o ceară nimeni.

În 2010-2011 puteam fi contactat doar prin email, dar mai puțin de 10 persoane/an îmi scriau email-uri. Unii postau comentarii pe site, dar nu aveam garanția că reveneau pe site pentru a citi un eventual răspuns de la mine (Webs.com permitea postarea de comentarii cu nume, fără adresă de email)

În ianuarie 2012 am descoperit programele de chat pentru site-uri, care salută automat fiecare vizitator și îi invită să îmi scrie, dacă sunt interesați de serviciile mele. La 100 vizitatori/zi 1-2 oameni pe zi îmi scriau, ajutându-mă să înțeleg ce fel de oameni îmi vizitează site-ul, și a creea noi lucrări pe nevoile pieței. Spre surpriza mea, pagina Car Database era vizitată de diverse firme din industria auto, dispuse să plătească bani grei pentru o bază de date completă, precisa și actualizată constant. Am transformat bazele de date făcute din pasiune într-un produs util firmelor, iar în mai 2012 am făcut prima vânzare a unei baze de date cu mașini.

Un număr mare de persoane m-au laudat pentru proiectele mele de case și blocuri postate pe site, m-au încurajat înspre o carieră în arhitectură. mi-au zis să schimb „servicii de desen AutoCAD” în „servicii de arhitectură” deși nu mi se părea corect fiindcă nu aveam facultate iar meseria de arhitect implică mult mai mult decât a desena planuri și modele 3D. Atunci am început să învăț cum să fac desene detaliate conform normelor din construcții, ca un arhitect adevărat.

Viață dublă

Bunicii au continuat să îmi pună restricții la fel ca părinții, de exemplu să nu deschid ușa nimănui și să nu ies din casă fără să îi anunț, dacă voiam să merg undeva, unul din bunici venea și mă lua din casă, mă însoțea și mă „proteja” gonind orice prieten care încerca să mă salute. Nu îmi dădeau voie să folosesc telefonul. În Decembrie 2008 am decis să NU mai ies din casă însoțit de bunici, o formă de PROTEST în speranța că așa îmi vor da voie să ies afară singur. Bunicii nu acceptau să am proprii bani sau propriile produse, singura metodă de a îmi procura ceva era să le cer lor să îmi cumpere, așa aveau control total asupra vieții mele.

Fiind singur acasă 90% din timp am ajuns să am o viață dublă, încălcând regulile impuse de bunicii. În 2008 am realizat ceea ce anterior părea doar un vis: să cumpăr singur ceea ce familia nu îmi cumpăra (în special haine). Am dat comandă pe eBay.co.uk cu banii din PayPal și într-o zi le-am arătat bunicilor ambalajele, a fost un scandal imens că de unde am alea, cui i-am deschis ușa, de ce am interacționat cu străini că nu am voie, etc, deși i-am zis că mi le-a dat curierul, ei erau panicați că pot primi bombe în pachet sau că pot deschide ușa și la hoți.

Eram așa speriat că nici nu puteam ieși din casă, în 2011 am ieșit prima dată cu frică să nu fiu văzut de cineva care mă va „spune” bunicilor.

în Mai 2008 bunica mea a făcut scandal la caseria RakNet spunând minciuni denigrante despre mine, probabil ca să inspire milă, dar i-au determinat să îmi blocheze accesul la hubul de DC++. Hubul a fost oricum închis 3 luni mai târziu, pe mine nu m-a deranjat lipsa hubului cât m-a deranjat atitudinea bunicii mele care mi-a creat imagine proastă în societate ani în șir.

Unii mă cunoșteau ce fel de om sunt și-au dat seama că bunica mea minte, alții nu mă cunoșteau și au luat în serios minciunile ei, refuzau se întâlnească cu mine în viața reală din cauza zvonurilor că eu aș avea diverse „probleme” sau de frică că eu sunt în permanență însoțit de bunici răi care nu lasă pe nimeni să se apropie de mine.

În 2010 un băiat care nu era la curent cu zvonurile a venit la mine acasă și apoi a spus la toți prietenii lui adevărul despre mine, că sunt un băiat normal, sociabil și locuiesc singur, iar în câteva luni îmi făcusem un nou cerc de câteva zeci de prieteni proprii, având o viață socială de care familia nu știa nimic.

Dar acești prieteni erau genul de golani a căror viață se rezumă la a sta pe stradă cu prietenii, diferit de prietenii pe care îi aveam pe hubul de DC++ și anume intelectuali care lucrează la calculator, unii din acești golani fac mișto de mine fără să știe că sunt guru în calculatoare și ar putea să obțină beneficii de la mine dacă m-ar respecta.

Prietenii m-au îndemnat să anunț autoritățile, ceea ce am făcut, bunicii au fost chemați la audieri, ulterior și părinții, dar cu mine nu a vorbit nimeni. Pe o altă adresă de email am primit un răspuns halucinant. Bunica m-a amenințat că îmi taie internetul că zic lumii să o acuze aiurea și d-aia a fost chemată să dea declarații, deși ea și-o făcuse cu mâna ei. Bunicii au reușit să înșele autoritățile că totul e OK spunând că ei mă îngrijesc, îmi dau de mâncare, îmi plătesc utilitățile, etc. În mod suspect, autoritățile au trecut cu vederea faptul că mi se încalcă dreptul la educație, dreptul la muncă și a avea propriile venituri, libertatea de a decide, etc. Am trimis noi email-uri incluzând poze/video cu mine, link la acest site, și extras de cont PayPal, să dovedesc că mă pot întreține singur și să cer explicații de ce mi se interzice să ies din casă neînsoțit și să muncesc legal. Prietenii mei au primit răspunsuri „sesizarea nu se confirmă și nu vă putem oferi informații personale”, dar eu nu am primit nici un răspuns. Ignoranța autorităților mi-a întărit ipoteza că sunt o persoană fără drepturi.

în februarie 2015 am aflat ceva șocant… nu vreau să intru în detalii ca să nu-mi fac mai mult rău decât mi-au făcut bunicii, vă spun doar că nu mai puteam dormi noaptea 6 luni până am reușit să mă întălnesc cu director DGASPC, Călin Viorel (un idiot!!). Bunicii MINȚEAU că datorită unor „probleme medicale” nu mă pot deplasa, nu am fost niciodată la școală, nu am prieteni, nu am venituri, etc, iar directorul fără a cunoaște situația reală, o sfătuise pe bunica să mă însoțească permanent și izoleze de societate, contrar dorințelor mele, DAR dpdv legal, NU îmi era interzis să ies din casă sau să am un job.

Multe detalii rămân necunoscute: de ce a fost nevoie de 6 ANI și zeci de sesizări, ca autoritățile să ia la cunoștiintă că NU am probleme medicale (exceptând traumele psihice provocate de părinți și de ignoranța autorităților), și să mă informeze că puteam munci legal?

Astfel am avut curajul să ies din casă singur, să merg la bancă să îmi deschid un cont, în care am „scos” banii din PayPal și m-am apucat de cumpărături. Ce am cumpărat a uimit pe toată lumea: o garsoniera în valoare de 14.000 euro, în care am mai băgat vreo 3.000-4.000 euro în renovare, fără nici un împrumut bancar, urmând să o închiriez cu 160-200 euro pe lună (cititi mai multe: afaceri imobiliare).

Aceasta era averea mea strânsă în PayPal în 8 ani de muncă pe internet, în condițiile în care familia nu îmi dădea voie să ies din casă neînsoțit, să îmi deschid cont în bancă, să am propriile venituri, să fac cumpărături, ei îmi plăteau utilitățile și mâncarea încât eu efectiv nu aveam pe ce cheltui banii. Cheltuisem doar 10% din venituri. Închirierea s-a dovedit neprofitabilă. Veniturile mele au crescut între timp iar timpul pierdut căutând chiriași sau reparând diverse lucruri în garsonieră valorează mai mult ca chiria încasată.

În Februarie 2016 bunicii au aflat că dețin o proprietate, m-au întrebat de unde am avut bani, a trebuit să le explic că lumea mă plătește pentru desene și baze de date (ei știau proiectele mele, dar nu știau că aveam un cont în care încasam bani pe ele).

Au aflat și mama și tata, aceștia încercat să obțină garsoniera și conturile mele bancare folosind acte false, însă tot ce au obținut a fost un dosar penal pentru fals și uz de fals = Nu scap de probleme nici dacă nu mai avusesem contact cu părinții de 10 ani! (exact d-asta nu le-am spus anterior, mi-era frică că ar fi vrut ei banii să îi cheltuie după placul lor).

Bunicii mi-au dat permisiunea de a ieși din casă singur și a avea un job legal, dar sub unele condiții. Dar la cum se dezvoltase afacerea mea, nu mai aveam nevoie de nici un job!

După asta i-am convins pe bunici să NU îmi mai plătească întreținerea, curentul și internetul, ci să lase toate cheltuielile în seama mea. Ei continuau să îmi aducă de mâncare, dar am rezolvat și cu asta, angajând o menajeră. Sper ca bunica să se ducă în mormânt sau în pușcărie, pentru că m-a terorizat psihic peste 20 ani.

În 2017 m-am apucat de școala de șoferi, luând sala cu 26 din prima și orașul din a 3-a încercare, astfel obținând permisul auto pe 20 iulie 2018.

Ce aș mai putea face? Aștept sugestii!

Afacere de succes

Traficul pe site a crescut de la 100 vizitatori în ianuarie 2012 la 800 vizitatori pe zi în 2014, numărul de clienți care cumpărau baze de date a depășit numărul de clienți care mă plăteau pentru servicii de arhitectură.

Treaba era clară: e mai profitabil să fac baze de date decât arhitectură. O bază de date se vinde la mai multe firme pe când un proiect de casă e plătit (în cel mai bun caz) doar de clientul pentru care l-am desenat.

Am extins baza de date cu mașinile care se vând în Europa și am creat noi baze de date cu mașinile care se vând America, India, Orientul Mijlociu, baze de date cu blocurile din Singapore, etc. Mi-am atins ținta de 1000 EURO pe lună în 2015, doar 10% din veniturile mele au provenit din arhitectură.

În arhitectură majoritatea clienților erau persoane fizice din țări subdezvoltate din Asia și Africa, în 90% cazuri pierdeam timp negociind fără a convinge clientul să achite un avans înainte să încep proiectul efectiv, doar 10% mă plăteau și doar după ce vedeau (parte din) proiect făcut. Altă problemă: încasând avansul aveam obligația de a finaliza proiectul, iar unii clienți m-au ținut ocupat peste 1 lună cu proiectul unei case, cerând nenumărate modificări, prea mult timp pierdut pentru banii obținuți.

În 2016 am dublat tarifele pentru servicii de arhitectură, dar asta NU rezolvă problema principală, și anume că 9 din 10 persoane care mă contactează vor consultație și planuri gratis. Nu mai m-am implicat în arhitectură și toți clienții i-am cedat altor arhitecți, pentru un comision.

În baze de date, majoritata clienților erau persoane juridice din Europa și America. Au fost și unii care mi-au cerut să creez noi baze de date folosind programe de web scraping, apoi au fugit fără a plăti, dar publicând bazele de date pe site, au fost cumpărate de alți clienți.

Creeasem prea multe baze de date, așa că în 2018 am oprit actualizările bazelor de date care aveau sub 5 vânzări pe an, și nu am mai creat noi baze de date decât în cazul când există mai mulți clienți interesați.

Am ajuns la punctul în care nu mai e necesar să fac noi proiecte, fiindcă câștig suficient din vânzarea celor gata-făcute, Trebuie doar să fiu la calculator pentru a răspunde rapid clienților care îmi pun întrebări înainte de a cumpăra proiectele, și să actualizez regulat bazele de date ca clienții să îmi plătească în continuare abonament anual. Astfel muncind câteva zeci de ore pe lună câștig mai mulți bani decât salariul părinților care lucrează 8-10 ore pe zi, 5 zile din 7.

Prefer să fac marketing să cresc vânzările proiectelor deja făcute, nu să cresc numărul de proiecte. În timpul rămas, m-am reapucat de proiecte voluntare precum Harta interactivă a blocurilor din Singapore (august 2017), din Ploiești (ianuarie 2018), în curs de extindere la județele vecine (2020), care mi-a adus multe apariții în mass-media.