Cele mai frumoase momente din copilăria mea erau atunci când mă jucam cu alți copii, dar rareori aveam această șansă. Mă uitam de la geam la copiii care se jucau afară, sau când ieșeam afară cu familia la fel mă uitam la copiii care se jucau în parcuri. Erau „străini” (persoane care nu erau cunoscute în prealabil de părinți și bunici) și nu aveam voie să interacționez cu ei.
Viața mea socială era limitată la părinții și bunicii mei, și vizitele prietenilor de familie, foști colegi de facultate al părinților, care veneau la mine cu copiii sau mergeam eu cu părinții mei la ei acasă, de câteva ori pe an, fiind nevoit să mă rog de părinții mei câteva luni ca să îmi invite prietenii în vizită, iar contrar copiilor de azi care se joacă cu copii de același sex, eu când eram mic preferam să mă joc cu fetițele.
Read More